×

Ziua mondială a apei

Ziua mondială a apei este marcată în fiecare an la 22 martie. Este o zi în care este sărbătorită apa şi în care se atrage atenţia la nivel mondial asupra populaţiei care suferă de lipsa apei, dar şi a poluării apelor.

Ziua a fost instituită la Conferinţa Naţiunilor Unite asupra mediului înconjurător de la Rio de Janeiro din 22 decembrie 1992, prin hotărârea prin care ziua de 22 martie devenea Ziua mondială a apei (World Water Day), rezoluţia 47/193.

„Apele subterane sunt invizibile, dar impactul lor este vizibil peste tot. Fără să fie văzute, sub picioarele noastre, apele subterane sunt o comoară ascunsă care ne îmbogăţeşte viaţa. Aproape toată apa dulce, în stare lichidă, din lume este apă subterană”.

„Pe măsură ce schimbările climatice se agravează, apele subterane vor din ce în ce mai mult în pericol. Trebuie să lucrăm împreună pentru a gestiona în mod durabil această resursă prețioasă”, se precizează pe site-ul dedicat Zilei mondiale a apei.

„Două pericole majore pot atenta la calitatea sau chiar la existența apelor subterane. Unul este pericolul poluării, celălalt schimbările climatice. Schimbările climatice aduc cu ele secete grave sau inundații devastatoare. Seceta reduce acest depozit de ape, inundațiile, așa cum spuneam și mai sus, le pot contamina, pot distruge calitatea apelor”.

Este cunoscut faptul că 80% din compoziţia materiei vii a Planetei este formată din apă,

omul putând trăi fără hrană 30 de zile, iar fără apă doar 4-5 zile.

Sub multiplele ei forme, reprezintă unul dintre cele mai importante elemente ale peisajului geografic – atât pentru utilizarea directă de către om, cât şi pentru activitatea biosferei – , fiind, evident indispensabilă supravieţuirii şi bunăstării oamenilor. La începutul secolului XX cererea de apă, calitatea acesteia şi eficienţa utilizării ei păreau probleme de importanţă secundară. Însă, în a doua jumătate a
secolului XX, apa dulce a devenit o materie primă critică.

La o populaţie a globului de 7 miliarde de locuitori, dintre care jumătate trăiesc în mediul urban, evident,nevoile vitale de apă sunt pe măsura acestei populaţii. De aceea nu este de mirare
că în ultimii ani s-a manifestat preocuparea de a aborda această problemă nu numai la nivel naţional, ci şi internaţional. Cererea de apă creşte însă rapid, într-un ritm care depăşeşte cu mult creşterea populaţiei. Cererea de apă s-a triplat între 1950 şi 1990, şi se va dubla din nou în următorii 35 de ani.

După datele Naţiunilor Unite, volumul total al apei existente pe Pământ este apreciat la 1400 milioane km3 , reprezentat astfel: volumul total de apă dulce este doar de 37,8 milioane km3 reprezentând 2,7% din cantitatea totală pe glob.